FERICITA NUMIRE PDF
Scris de Administrator   
Miercuri, 30 Iunie 2010 13:33
Organele opoziţiei sunt vecinic nemulţumite. Orice ar face guvernul şi administraţia este peste putinţă să nu fie criticată cu cea mai vădită rea voinţă mai ales de cătră “Voinţa Naţională”. Un exemplu recent va ilustra într’un mod destul de clar cele spuse de noi.
Iată ce zice “Voinţa”:
Director al arestului preventiv al judeţului Muscel a fost numit, de către d. Colonel Capşa, director general al penitenciarelor Statului, d. Ion Popescu, fost poliţaiu al oraşului Câmpu‑Lung.
Un cetăţean din Câmpu‑Lung ne adresează o scrisoare prin care ne roagă să adresăm felicitări şefului guvernului conservator pentru această numire.
Iată în adevăr titlurile sus numitului I. Popescu: a fost condamnat de tribunalul Muscel pentru abuz de putere şi escrocherie săvîrşite în calitate de poliţaiu al oraşului Câmpu Lung.
Hotărîrea condamnatoare poartă No. 579, din 4 Septembre 1890, aflată în dosarul No. 1036, din 90.
Cinstitul  I. Popescu a fost dat judecăţii de însuşi prefectul judeţului Teleorman.
Iată ce fel de funcţionari numeşte d. L. Catargi! Nişte indivizi daţi judecăţii de înşişi prefecţii d‑sale şi înfieraţi de justiţie>>.
Domnilor dela “Voinţa”, sunteţi, daţi‑ne voe să vă spunem, sunteţi imposibili.
Cum să vă mai împace bietul guvern?
Singuri d‑v constataţi că onor. d. Ion Popescu, fostul poliţaiu, a fost un escroc şi un abuzator de putere, şi pe urmă tot d‑v aveţi aerul a protestat că d. Director general al penitenciarelor l‑a trimes la puşcărie!
Dar ce? Nu cumva voiaţi să’l trimită la ocnă? A! Sunteţi prea din cale afară!
Ultima actualizare în Miercuri, 30 Iunie 2010 13:35
 
Abonare Newsletter

Obligatoriu *

Va rugam introduceti numele!

Va rugam introduceti adresa de email!

 

STEFAN IORDACHE

teatrul_tanase_logo