Marele vis, al multor compatrioti, in perioada post-decembrista, a fost aderarea la cele doua organisme supra-statale vest-europene: Alianta Nord-Atlantinca si, mai ales, Uniunea Europeana. Aceste doua taramuri ale fagaduintei, au fost stalpii constiintei nationale in aceasta perioada de continuua tranzitie, asa cum a fost, in perioada comunista, „venirea americanilor”.

Contemporani fiind cu aceste marete nazuite ale poporului roman, stim ca indeplinirea acestora a necesitat eforturi deosebite din partea noastra, indeplinirea de conditii stricte (sau cel putin inchiderea unui ochi din partea celor care ar fi trebuit sa constate neindeplinirea respectivelor conditii) si cate si mai cate, mai ceva decat calatoriile initiatice ale diversilor Feti Frumosi ai etosului mioritic.

Printre aceste multe conditii, una dintre ele mi-a atras in mod special atentia, datorita modului in care a fost dus-a la indeplinire. Asa cum era normal, Uniunea Europeana, structura dominata de gandirea vest-europeana si impregnata cu idei de o moralitate ridicata, precum respectarea drepturilor omului nu doar de jure, dar si de facto, Uniunea Europeana, spuneam, a impus Romaniei introducerea de facilitati pentru persoanele cu dizabilitati loco-motorii, precum rampele de acces in insitutiile publice, sisteme de acces speciale in mijloacele de transport in comun, rampe mobile la pasajele subterane samd.

A fost nevoie ca UE sa ne arate „nuielusa” ca noi sa respectam cel de-al  46-lea articol din Constitutia Romaniei, care zice asa: „Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.”

S-a trecut asadar la implementarea acestei dispozitii a Uniunii dar, bineinteles, in stil romanesc. Potrivit unui control efectuat in 2008 de Autoritatea nationala pentru Persoanele cu Handicap si citat de cotidianul Adevarul, 62% din cladirile de utilitate publica controlate erau dotate cu rampe de acces, 21% lucrau la amenajarea acestora iar 17% nu aveau deloc. Nu stam chiar rau, nu-i asa? Ba da, stam rau, fiindca, asa cum spuneam, doar directiva a fost europeana, implentarea e neaosa.

Rampe cu unghi de inclinatie mult prea mare, rampe cu capace de canalizare nenivelate, rampe fara balustrada, rampe care se termina la jumatate si cate si mai cate, toate pot fi gasite doar la noi in tara. Dar sa lasam imaginile sa vorbeasca: