| PAMFLETARUL DE SERVICIU: "Cei patru “C” - Concediul, Curăţenia, Criza şi Coasta ruptă" |
 |
 |
 |
| Scris de Administrator |
| Miercuri, 21 Iulie 2010 13:55 |
|
Cei patru “C” - Concediul, Curăţenia, Criza şi Coasta ruptă
- pamfletul neputinţei -
Românul are câteva zile din an pe care le rezervă pentru curăţenia casei, chiar dacă este prins până peste cap cu treburile de serviciu. Două asemenea perioade sunt unanim recunoscute şi respectate de către creştini: înainte de Paşte şi înainte de Crăciun, când – dacă stai la bloc - auzi aproape non-stop bâzâitul aspiratoarelor, pentru că nici un locatar nu prea-şi potriveşte programul de curăţenie cu vreunul dintre vecinii săi de palier şi nici măcar cu programul de somn.
Dar mai există şi aşa-numita “curăţenie de concediu”, pentru că, dacă tot nu avem bani să plecăm undeva, la băi, atunci stăm acasă şi dăm cu mătura. Poate pică pe făraş şi cine trebuie…
Pentru mine, “curăţenia de concediu” a avut – pe lângă aproape tradiţionalele părţi bune - şi aspecte mai puţin pozitive, ba chiar… dureroase. Părţile bune au fost date, din nou, de faptul că am avut posibilitatea să mai arunc un sac de hârtii inutile din casă, dar şi de ulterioara reducere a consumul de electricitate, pentru că, spălând bine geamurile, am constatat că ziua este mult mai luminoasă decât credeam eu...
Partea mai puţin plăcută a fost generată de o întâmplare extrem de dureroasă, dar şi... stupidă, recunosc şi care a pornit de la o proastă apreciere din partea mea a forţei ce poate fi suportată de o coastă. Coastă de om!
Pe scurt, este vorba despre un accident casnic. Dacă intrăm în detalii, situaţia a fost mult mai dramatică, avându-şi originea în binecunoscuta lene umană, care-şi găseşte loc în derularea oricărei activităţi, indiferent cât de efervescentă şi dinamică ar fi aceasta.
Aşadar, în încercarea de a băga în priză aspiratorul, m-am aplecat peste spătarul unui fotoliu ce-mi statea în drum, în loc să-l dau cu o jumătate de metru mai încolo, ca să-mi fac loc. Mişcare fatală! Stând sprijinit în torace, într-o cumpănă aproximativă dar total instabilă, am simţit pe pielea mea – pardon, pe... coasta mea! – cât de multe kilograme am, cu toate eforturile de a-mi limita creşterea în greutate. Iar Legea gravitaţiei a fost respectată cu sfinţenie şi am auzit cum coasta a făcut „poc”. Iată că sunt şi legi care funcţionează fără cusur, în România!...
Era o seară călduroasă de vară, pisoii maidanezi îşi căutau partenere prin peticul de verdeaţă din spatele blocului, la vecini se auzea aspiratorul, iar eu încercam să urlu de durere. Încercam, dar fără să reuşesc pe deplin, deoarece eram prins într-un adevărat “cerc vicios”. Aş fi vrut să urlu, numai că tot durerea de coastă mă făcea să nu pot, pentru că nu reuşeam să iau aer suficient în piept ca să urlu.
Drept urmare, făcând haz de necaz, am vrut să râd, însă nici asta nu am putut, deoarece nu m-a lăsat durerea. Dar am înţeles şi mesajul subliminal al întâmplării: cum să râd, în aceste vremuri? Acestea sunt vremuri de bucurie? De ce să râzi, câtă vreme mulţi comentatori economici spun că România este la marginea prăpastiei? Iar unii politicieni vor să mai facem un pas... Înainte!...
Aşa că am reunţat la tentativa de a râde, oftând a neputinţă, dar nici să oftez nu prea aveam ”voie” de la coastă! De fapt, de ce să oftez eu? Este apanajul guvernanţilor să ofteze prelung, dându-ne de înţeles că ei gândesc adânc, apoi să se scarpine în cap şi să ne spună tuturor că ne e bine. Ce ştim noi?...
În vreme ce “măsuram”, mental, ineficienţa măsurilor anti-criză anunţate de Guvern, mi-a venit să casc. Of! Nici măcar să casc nu am putut, din cauza durerii...
Mama ei de coasta!
Autor: Daniel Neguţ
Toate sunt la locul lor… Se ştie că marile descoperiri au venit în momente de criză, pentru că – întotdeauna – orice fel de criză a precipitat căutările, grăbind apariţia unor soluţii deosebite la probleme ce păreau de nerezolvat până atunci. De pildă, în vremuri de război, lumea s-a... „îmbogăţit” cu noi arme de distrugere în masă; în perioadele de criză politică - dacă am considera că şi „societatea socialistă multilateral dezvoltată” a mers tot către o „criză politică” – au apărut bancurile cu Bulă; în crizele economice, se face haz de necaz sau crize de... nervi; iar acum - când peste criza economico-financiară se suprapune una de încredere şi nici criza politică nu este departe – le facem pe toate! Facem şi crize de nervi, facem şi haz de necaz! Numai că „hazul” nostru se rezumă la atât... În rest, nu prea mai ştim să râdem. De fapt, nici nu mai ştim dacă mai ştim, pentru că nu avem multe motive să exersăm râsul sănătos! Mai ales că românii nici cu sănătatea nu stau prea bine! Credeţi, poate, că acum nu apar şi arme noi de distrugere în masă? Aş! Pensionarii au scăpat de tăierea pensiilor, dar staţi că se pregateste impozitarea generala a acestora. Plus scumpirile, care deja sunt la ordinea zilei. Păi, ce vreţi mai „arme de distrugere în masă” decât aceste vesti? Nici pe Bulă nu l-am uitat, iar bancuri găsim chiar şi în viaţa de zi cu zi, fără să căutăm prea mult. Numai că, acum, Bulă este un alt personaj... Unii spun că, de fapt, toată viaţa noastră actuală este un continuu banc şi toţi suntem nişte „Bulişori”! Înainte de 1989, oamenii îşi doreau o viaţă de vis. Acum, mulţi constată cu amărăciune că dorinţa lor s-a îndeplinit, iar viaţa li se pare chiar mai mult decât un vis; este chiar visul „suprem”, adică este... un coşmar! Se spune că trebuie să fii atent ce anume îţi doreşti, pentru că s-ar putea să ţi se îndeplinească dorinţa şi nu ştii ce să faci atunci. Perfect adevărat! Sunt destui care nu mai ştiu ce să facă pentru a scăpa de viaţa lor de „coşmar”. Sau să scape de... „coşmarul” vieţii lor! Depinde de nuanţă... Este acum şi o perioadă propice socializării, înfiripării unor dialoguri cu înţelesuri multiple. Specialiştii spun că moda şi calendarul sunt la fel, după 28 de ani. Comparaţi calendarele şi veţi constata că zilele se brodesc la fel. Ei, bine, în urmă cu 28 de ani, în 1982, era o „modă” ascultarea telefoanelor. Acum – la fel! Atunci era „la modă” să fii atent cu cine vorbeşti, ca nu ştiai ce grad avea omul din fata ta. Acum e tot aşa! În urmă cu 28 de ani, presa liberă era un pericol pentru instituţiile statului. Nu s-a schimbat nimic! În urmă cu 28 de ani, tu spuneai o propoziţie şi o sută de „epoleţi” încercau să găsească înţelesurile ascunse ale vorbelor tale. Acum este tot aşa! Ca exemplificare, mi-am notat vorbele pe care le-am spus unei colege de birou. Pentru că eu sunt un cetaţean model: de ce să caute alţii ce am vrut eu sa spun? Le ofer eu transcrierea corectă... Aşadar, socializam! Iar dialogul s-a înfiripat firesc. Am fost întrebat cum este, acum, România socio-economică. Şi am căutat un răspuns cuprinzător: - serviciile medicale sunt… “în comă”; - învăţământul a rămas… “repetent”; - agricultura este… “la pământ”; - sistemul de irigaţii a intra... „la apă”; - pădurile sunt… “pe butuci”; - industria alimentară… “s-a alterat”; - reţeaua de fabricare piese auto… “s-a gripat”; - transportatorii… “au tras pe dreapta”; - industria cimentului este… “praf şi pulbere”; - metalurgia… “s-a topit”; - mineritul a fost „îngropat”; - industria de apărare... „a explodat”; - iar aviaţia este… “în aer”! Ca să nu mai vorbim de faptul că şi cu fotbalul am dat-o… “în bară”! În concluzie, toate sunt la locul lor! Autor: Daniel Neguţ |
| Ultima actualizare în Miercuri, 18 August 2010 14:24 |
|
Obligatoriu * |
STEFAN IORDACHE
