Aplaudacos - aplaudatus

Nu ştiţi ce este? O insectă infectă căreia în popor i se spune ”aplaudacul”. Nu vă faceţi griji, este inofensivă. Provoacă doar un fel de silă amestecată cu milă. Sau greaţă. Depinde de dispoziţia în care te afli atunci când o priveşti.

Are capul mic, chitinos, aproape invizibil. Nu face nimic cu el. Iar gura…nu bâzâie, nu zbârnâie, nu înţeapă, nu pişcă, nimic, nimic. Mută, mută! Ca să nu mai vorbesc de ochii minusculi şi celelalte ”accesorii” ale capului, aproape invizibile sub platoşa chitinei.

  Caracteristice la ea sunt membrele superioare. Lungi cât tot trunchiul şi cu nişte terminaţii palmate mari. Da, palme! Da ce palme! Pe care şi le loveşte ca la o comandă nevăzută şi neauzită, emiţând nişte sunete caracteristice denumite în popor ”aplauze”.  De fapt sunt chiar aplauze, asemănătoare cu cele pe care le auziţi la teatru sau diverse alte spectacole, când vă manifestaţi admiraţia faţă de artiştii sau cântăreţii talentaţi. Desigur,  aplauzele voastre exprimă admiraţia, încântarea şi/ sau respectul faţă de talentul şi măestria respectivilor artişti. Cu cât valoarea artistului este mai mare, cu atât admiraţia voastră creşte şi se exprimă prin aplauze mai puternice, mai prelungi, deseori însoţite de ovaţii.

Ei ,aceste aplauze le consideraţi normale, ca să vă manifestaţi aprecierea faţă de valoarea celui aplaudat. Absolut firesc, pentru care vă asigur de tot respectul meu.

Atunci, de ce vă provoacă zâmbete aplauzele aplaudacilor? Că doar sunt identice cu ale voastre. Vă amuză că provin de la nişte insecte caraghioase care aplaudă la comandă? La comanda cui? Că nu se observă. Sau vă face să râdeţi că ele nu ştiu de ce aplaudă? Or fi având ele un motiv. Văd că vă enervaţi şi vă întrebaţi înciudaţi: când şi de unde au apărut insectele astea, precum gândacii de Colorado? Nici nu bănuieşti de ce calamităţi sunt capabile. Sigur, că primul gând vă duce la un insecticid mai eficient. Unii dintre dumneavoastră chiar întreabă pe la magazine ce otravă se foloseşte împotriva lor. Că au încercat cu muscamor, dar…degeaba. Să fim serioşi, oameni buni! Ce v-au făcut muştele şi aplaudacii? Aa, iar vă întrebaţi de unde şi de când au apărut insectele astea? Este o poveste interesantă. Cică, (spun unii insectoarheologi) odată, în neagra preistorie, când oamenii nu erau chiar oameni, pentru că erau păroşi, trăiau prin grote şi se înţelegeau numai prin hârâituri guturale, ei bine, în vremurile acelea, cică s-ar fi întâmplat… Ca să se hrănească, ei alergau în cete după mamuţi şi, după ce îi oboseau (că mamuţii erau greoi), îi ucideau cu nişte ţepoaie. Mă rog, nimeni n-a aflat cum procedau, cum îi hăcuiau şi îi jupuiau, dar mai ales, cum îi împărţeau între ei. Nu avem nicio dovadă, epigrafică sau fonică, în care să fie redate respectivele evenimente. S-au găsit, totuşi, unii savanţi să ne povestească despre ”înţelepciunea” acelor primitivi care trăiau în mult visatul rai comunist.

Dar ”dovezile” lor nu au convins pe contemporanii noştri, care, în ruptul capului, nu au înţeles comuna primitivă descrisă de ei şi nici nu au aceptat raiul comunist unde au fost invitaţi să trăiască. Poate ar fi fost uitată chestiunea cu raiul primitiv al sălbaticilor, precum şi originea aplaudacilor, dacă…acum câţiva ani, un masterand în insectoarheologie nu ar fi descoperit într-o grotă un ”litosidi” (sau litodividi? că n-am aflat exact) pe care era înregistrată toată tărăşenia cu vânătoarea mamutului. I-a lăsat cu gura căscată pe cei mai distinşi savanţi din domeniu,când tânărul învăţăcel le-a pus pietroiul la un ”litocalculator” inventat de el. Cică ar fi apărut nişte imagini pe monitor cu mamutul fugărit, având ţepoaiele înfipte-n fund şi cu păroşii după el urlând: hu,hu,hu! Că mamutul neatent ar fi căzut într-o groapă, unde şi-a fracturat două picioare şi trei coaste şi n-a mai putut să se ridice. Atunci, un păros cu pieptul lat şi ghioaga mare l-ar fi lovit pe mamut în ţeastă, ar fi încălecat pe el şi, învârtind ghioaga, ar fi urlat: hă,hă,hă! Cică masterandul descoperitor ar fi tradus hârâiturile păroşilor, traducere făcută după nişte metode ”champolionice” numai de el ştiute, care ar fi sunat cam aşa: băi,păroşi tâmpiţi, nu vedeţi că am ghioaga mare şi pieptul lat? Mamutul este al meu, pentru că eu l-am omorât. Vouă nu vă dau nimic! (Ca să vezi, comună primitivă!).

Bineînţeles că ceilalţi păroşi s-ar fi supărat şi, revoltaţi, s-ar fi urcat pe mamut ca să-l dea jos pe Piept Lat huu! hu, hu, huu! Dar Piept Lat ar fi urlat mai tare: hoo! ha, ha, ha! Şi ar fi pălit cu ghioaga pe cei supăraţi,care au căzut de pe mamut fără să mai sufle. Speriaţi de ghioaga ucigaşă, ceilalţi păroşi au amuţit. Însă, în acel moment istoric de înaltă tensiune, cică, ar fi apărut ca din pământ ciudata insectă care… ar fi aplaudat fără să se ştie de ce şi pentru ce.

Atunci, ca vrăjiţi, atât Piept Lat cât şi păroşii de jos au înţeles că acele ”aplauze” provenite de la această insectă ”zeitate” semnifică ”odă pentru Magnificul Ghioagă”. Fenomenul a avut un efect miraculos. Fiorosul Piept Lat a muşcat o bucată din urechea mamutului şi a ”scuipat-o” zeului ”Aplaudacos” ca drept ofrandă. Păroşii, fiinţe inteligente, au înţeles imediat cum trebuie să se poarte cu Piept Lat şi au început să-l aplaude frenetic pentru isprava sa dar şi pentru o ciozvârtă de mamut. În aplauze şi ovaţii (hă, hă, hă, hă!) l-au proclamat pe nemernicul Piept Lat: ”Marele Ghioagă”. De atunci Progresul omenirii a început să lucreze din greu pentru prosperitatea acestui Magnific şi ai lui urmaşi. Spirifanţul lucrăturii Progresului este că rolul determinant l-ar fi avut chiar această insectă infectă, proclamată de Ghioagă cel Viteaz, inspiratorul şi preţiosul său sfetnic, ”Marele Înţelept” şi/sau „Marele Poet”. Mă rog, ”Marele” care aplauda întodeauna pe ”Cel Mai Marele Ghioagă”. Că aşa o fi fost sau nu, cum le-a explicat masterandul, (proclamat şi el pe loc”doctor în ştiinţe LITO”), nu pot să precizez. Izvoarele documentare nu pomenesc aşa ceva, însă, este cert faptul că aplaudacii au jucat un rol decisiv în istoria omenirii. Nu vă mai rătăcesc prin toate hăţişurile istoriei. Mă limitez la ”Iepoca de aur” a ţării noastre când aplaudacii nu mai pridideau cu palmele lor. Nu pot să-mi explic cum reuşeau ei să determine mii de oameni ca să aplaude frenetic în orice împrejurare. Sau, poate, printr-o magie, toate insectele astea se transformau în oameni care aplaudau fără noimă, ca la comandă. Probabil că… gena lor din preistorie… ca să obţină o urechiuşă de mamut. Simplu de tot: aplaudai şi obţineai fâşiuţa de ureche. Apoi, te retrăgeai în colţişorul tău şi o ronţăiai cu plăcere. După aceea… iar aplaudai, iar urechiuşa… şi tot aşa. La dolce vita de aplaudac! Atunci,de ce ne-am simţit ofensaţi, revoltaţi? De ce am urlat revoluţionar: jos cu marele Ghioagă şi aplaudacii lui!

Vrem mamutul nostru! Am crezut că am scăpat de ei şi ne-am repezit să mâncăm tot mamutul. Eroare! Nici n-am observat că ai lu’ Ghioagă, cu stolurile lor de aplaudaci au hăcuit toţi mamuţii de pe câmpie,lăsându-ne doar scheletele lor. Ne-am întrebat ca proştii: de unde au apărut atâţia ghiogari,travestiţi în”democraţi”îmbrăcaţi în haine de toate culorile? Iar aplaudacii?.. Chiar, ce s-a întâmplat cu aplaudacos-aplaudatus? Vaai! A zburat pe la televiziuni ”manifestându-se” în show-uri, ”show-bâz-uri”, spre distracţia noastră. Aşa ne-a dovedit că e nemuritoare. De altfel, ca şi ghiogarii. Trebuie să ne obişnuim cu existenţa lor în peisaj şi să ”acceptăm” acţiunile lor ca şi a celorlalte fenomene naturale, precum vântul, ploaia, gerul, zăduful. Aşa că… nu mai protestaţi pe străzi împotriva marilor ghiogari, domnilor şi nu mai căutaţi insecticidul miraculos ca să nimiciţi aplaudacii! Au proprietăţi cameleonice,sunt uşor adaptabili la orice situaţie. Apoi, ghiogarii şi aplaudacii vă fac viaţa uşoară şi atmosfera respirabilă. De aceea insist: nu mai faceţi greve, nu mai ieşiţi în stradă!

Inutil! Tot la fel veţi trăi. Cum, nu vă convine? Vreţi carne de mamut? Bine, bine! Reluăm istoria. De unde vreţi să re…începem? Hai, de la: ”băi,păroşi tâmpiţi!”. Staţi, staţi, de ce protestaţi? Nu mai urlaţi aşa! Schimbăm textul: stimaţi concetăţeni! Nu mai visaţi la hălci de mamut că pe câmpie n-au mai rămas decât oasele lor! Ce să faceţi? Vă e foame? Plantaţi oase de mamut, poate… Cum,aşa? Nu mai răsar mamuţi? Atunci, lăsaţi ghiogarii să vă facă ei mamuţi din plastic, iar voi să… aplaudaţi, poate pică vreo urechiuşă, vreo copită, ceva. Şi ce, dacă e de plastic, nu se mănâncă? Acu’,ce mâncaţi? Fierbeţi-le şi beţi zeama! Ţine de foame. Şi… hai, odată, aplaudaţi! Uitaţi-vă la aplaudacos! Cât farmec şi gingăşie în palmele sale! Bravo, aplaudacos! Bravoo,bravooo! (vă rog, aplauze,aplauze!..)

Autor: Năstase Marin

( din ciclul ”Fenomene naturale” )