Ion Creteanu este unul dintre cei 20 de mari cobzari ai României, printre care se află si Tudor Gheorghe. El conduce trei tarafuri: Taraful din Morunglav (Olt), cel din Grecesti (Dolj) si Taraful din Albotina (Valea Timocului – Bulgaria). Este inginer constructor de profesie, însă profesiunea lui de credintă a fost, încă din copilărie, aceea de a culege folclor, de a explora zona virgină a folclorului arhaic din Zona Romanatiului si de a-l reda românilor prin cântec.

De mentionat faptul că lira tracă, adică nepretuita lui cobză, precum si opincile croite dintr-o piele veritabilă, au apartinut unui cobzar vestit, pe numele său Ion Serban, zis Tarzan. Acesta a fost, deopotrivă, profesorul de cobză al lui Ion Creteanu, ca si al lui Tudor Gheorghe. Vestitul cobzar a cântat, în anul 1939, împreună cu Maria Tănase, la New York, pentru Roosevelt, celebra melodie, care l-a încântat pe presedintele Americii: „Tine, Leano, curu’ zvelt!” (sau tine, Leano, cu Roosevelt!). Un măiastru joc de cuvinte, care nu putea să fie născocit decât de o româncă absolută, asa cum a fost Maria Tănase, acompaniată – asa cum v-am mai spus – de profesorul de cobză al lui Ion Creteanu.

"N-am crezut că voi ajunge să pot si cânta si plânge!"

Recent, Ion Creteanu a trecut o mare cumpănă a vietii sale. În timp ce se îndrepta spre Galeria Regală de Artă a Cazinoului din Sinaia, fiind unul dintre participantii la Festivalul International „Enescu si muzica lumii”, cobzarul din Voineasa a primit vestea cutremurătoare că este foarte grav bolnav. „Am trăit, în acele momente, exact ce spune Creatorul anonim: "N-am crezut că voi ajunge să pot si cânta si plânge! Am trăit experienta asta, pe scena Centrului Cultural «Carmen Sylva» de la Sinaia, în plin concert. Am cântat si am plâns în acelasi timp, dar am plâns în tonalităti, care m-au vindecat pur si simplu. Interventia chirurgicală care a urmat acestui eveniment cultural a început parcă atunci, pe scenă. La jumătatea recitatului, spectatorii s-au ridicat în picioare, aplaudând îndelung piesa «Unde-ai plecat, dorule?», piesă pe care o cânt numai cu cobza. Atunci, am mai cântat o dată această piesă. De fapt, a fost un dialog al meu cu spectatorii. Din sufletul fiecăruia dintre ei plecase, o dată sau de mai multe ori, dorul si poate că la unii dorul s-a mai întors, dar la altii niciodată. Sau poate că, la acestia din urmă, dorul s-a întors atunci când eu le-am cântat. Fiindcă, au plecat acasă fredonând acorduri din acest cântec nemuritor. Iată de unde a plecat vindecarea mea de cancer: de la Festivalul International «Enescu si muzica lumii», acolo unde – prin invitatia mea, autoritătile în materie au făcut o onoare cântecului tărănesc, cântecul din vatra satului!”, ne-a spus, cu vocea-i blajină, protagonistul acestui reportaj.

"Eu vin din eternitatea spiritualitătii românesti si merg în vesnicia cântecului nostru popular, venit de pretutindeni si de nicăieri!"

L-am întrebat pe Ion Creteanu, de unde vine, încotro se îndreaptă si unde va rămâne. Mi-a răspuns că această întrebare este una clasică si a mai răspuns la ea, de-a lungul carierei sale, cam în felul următor: „O să vă răspund în două părti la această întrebare. Eu vin de nicăieri si de pretutindeni si mă îndrept spre nicăieri si spre pretutindeni. O să vă spun si partea a doua a răspunsului meu… Vin de la Voineasa, din Olt. Dacă pui vârful compasului la Caracal, un compas imaginar cu o rază de 30 de km, obtii o suprafată, cu areal spiritual, în care trăiesc cei mai frumosi călusari din Dacia Felix, Mănăstirea de la Brâncoveni, călusarii de la Dobrun, călusarii de la Cezieni, lăutarii de la Morunglav, de la Iancu Jianu, de la Voineasa, de la Rusănesti. Aceasta este o parte a Olteniei Profunde. De acolo vin eu si cântecele mele. Vin din eternitatea spiritualitătii românesti si merg în vesnicia cântecului nostru popular, venit si el de pretutindeni si de nicăieri. Eu si cântecul meu mergem asa cum ar spune cucul sau cinteza, fără o tintă precisă, fără a ne propune ceva, eu curg alături de cântecul meu, asa cum curge apa si, de aceea, întotdeauna, l-am rugat pe Dumnezeu să-mi înlesnească o cât mai bună curgere… O curgere în sensul care ne-a fot hărăzit, mie si cântecului meu… Culeg folclor de 36 de ani. De 36 de ani fac acest lucru, fără să mă gândesc că voi câstiga ceva pe plan material. Câstigul meu a fost acela al valorilor dinăuntru, al valorilor morale. Multumesc lui Dumnezeu că mi-a scos în cale valori remarcabile si că mi-a dat harul de a le transmite mai departe!”

"Neamul nostru a străbătut perioade mai cumplite decât cea pe care-o trăim astăzi si nu s-a reusit dezrădăcinarea"

Vorbesc cu maestrul Creteanu despre culturnicii de ocazie din vremurile noastre si despre creatorii de pseudocultura actuală, care ne-au năpădit sufletele precum iarba rea. Despre directia pe care trebuie s-o ia folclorul românesc care a fost distrus de un sistem antiromânesc cu vocatie de măcelar. Interlocutorul meu nu este deznădăjduit si crede, cu obstinatie, în timpuri ceva mai distilate. „A fost distrusă dragostea pentru cântarea adevărată. Au apărut productiile de joasă spetă, făcăturile de prost gust, care au îndepărtat tineretul român de la traditia valorilor noastre românesti. Culturnicii de azi culeg exact ceea ce au semănat. Ideea mea este să ne păstrăm creatia în limitele frumosului, în limitele adevărului, în limitele esteticului nostru din vatra satului. Adevăratii autori morali ai acestei stricăciuni sunt conducătorii politici care-au girat în capul institutiilor de cultură, tot felul de neaveniti. La popoarele civilizate, spre exemplu la francezi, nu s-ar fi putut întâmpla asa ceva vreodată. Academia Franceză nu acceptă ca pe posturile de televiziune să apară atâtea si atâtea trivialităti. Noi avem ce cânta, avem ce oferi lumii, nu este nevoie să facem eforturi prea mari, pentru că la noi izvoarele autentice de cultură sunt la tot pasul. Trebuie să te apleci si să bei din ele… Sunt creatii absolut imbatabile. Vrei succes cu adevărat, cântă valorile autentice românesti si succesul este asigurat… Timpul le-a judecat, au străbătut sita timpului, sunt cernute de vreme. Timpul le-a pus în balantă, ce a fost bun a rămas, iar balastul a fost dat la o parte. Vă dau un exemplu: «Eu nu stiu că stiu să cânt, / Dar m-ajunge câte-un gând, / Eu nu cânt să fiu de fală, / Dar mi-e inima amară, / Eu nu stiu că stiu cânta, / Da-mi potolesc inima, / S-ălui de m-o asculta». Sunt versuri din creatia noastră traditională. Vorbe mai adânci decât acestea putine s-au spus legate de menirea cântăretului si rostul muzicii pe pământ. Câtă modestie si măretie în versurile pe care le-ati auzit. «Eu nu cânt să fiu de fală…» Domnule, Sârghie, neamul nostru a străbătut perioade mai cumplite decât cele de astăzi si nu s-a reusit dezrădăcinarea. Este o perioadă, dacă vreti, ca o sinusoidă, care coboară la minus si apoi urcă spre plus… E adevărat, în aceste zile, scara valorilor nu este pe verticală, ci pe orizontală. Dar, la un moment dat, lucrurile se vor aseza… România va avea parte de o Înviere, fiindcă Învierea noastră este infinită si îsi are originea în Învierea lui Lazăr. Cum să moară spiritul Romanatiului, când eu por avea pe umeri o ipingea si în picioare niste opinci care rezistă de câteva decenii? O să vă mai spun versurile lui Nitu Voinescu, un rapsod din Grecesti, din Dolj, si atunci vă veti da seama de nemurirea cântecului strămosesc al românilor: «Peline, dragă peline, / Amară-i frunza din tine, / Amară-i inima-n mine.» Vorbe biblice, simple, fără emfază, spuse aici, pentru aici si pentru universalitate…”

Sursa: "Linia Întâi". Titlu original: „Mari artişti ai judeţului Olt - Rapsodul Ion Creţeanu”

Autor: Dumitru Sârghie