Problema supravieţuirii instituţiilor de spectacol în perioada de criză poate fi abordată pornind de la numărul spectatorilor pe care reuşesc să-i adune în sală. Deşi trăiesc sub iminenţa proiectului de hotărâre guvernamentală privind reorganizarea unor instituţii subordonate Ministerului Culturii (ceea ce ar însemna reducerea schemei de personal cu 60 de oameni), operele subordonate acestui minister „supravieţuiesc bine” şi speră ca acea hotărâre să nu se materializeze.
În România există, în acest moment, nouă teatre de ope­ră, cinci subordonate Minis­­terului Culturii (Opera Naţio­na­lă din Bucureşti, Opera Naţio­nală Ro­mână din Timişoara, Opera Na­ţio­na­lă Română din Iaşi, Opera Na­ţio­na­lă Română din Cluj-Napo­ca, Ope­ra Maghiară din Cluj-Na­poca) şi patru subordonate primă­riilor sau consiliilor judeţene (Tea­trul Liric „Elena Teodorini” din Craiova, Tea­trul Muzical „Nae Leo­nard” din Ga­laţi, Teatrul Naţional de Operă şi Ba­let „Oleg Danovski” din Constanţa şi Opera din Braşov).

Opera din Timişoara, pe jumătate plină

„Nu ne-ar rămâne decât să desfiinţăm cultura şi să renunţăm la iden­titate”, ne-a spus Florin Brânzei, asistent manager la Opera din Timi­şoara, referindu-se la proiectul de hotărâre guvernamentală. Institu­ţii­le bugetate de Ministerul Culturii sunt totuşi mai protejate decât cele care ţin de primării, consilii jude­ţene sau consilii locale, unde lipsa spectatorilor devine o ameninţare. Opera din Timişoara are aproape 700 de locuri, cu o acoperire medie de 350-400 de spectatori/reprezenta­ţie, susţine două-trei spectacole pe săptămână, iar numărul posturilor din schemă este de 277. Opera Na­ţio­nală din Bucureşti are un număr mai mare de locuri (950) şi o pre­zen­ţă a pu­blicului de 83% pe reprezentaţie, la un regim de 6-7 spectacole pe săptă­mâ­nă. Schema de funcţio­nare cu­prin­de 631 de angajaţi.

Dezastrul de la „Oleg Danovski”

Situaţia celorlalte opere naţio­nale este în mare aceeaşi.  Lucrurile sunt mai complicate la cele patru tea­tre de operă din custodia primă­riilor şi consiliilor (judeţene sau lo­cale), iar situaţia cea mai dramatică o are Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constan­ţa. Daniela Vlădescu, directorul a­cestei instituţii, se confruntă cu o si­tua­ţie disperată. După ce, în vara trecu­tă, sub pretextul aplicării Or­do­nan­ţei de Urgenţă 63/2010, pre­şe­dintele Consiliului Judeţean, Nicu­şor Con­stantinescu, desfiinţase Opera şi Mu­zeul de Artă Constanţa, situaţia s-a redresat parţial, prin faptul că prefectul judeţului, Clau­diu Palaz, a dat în judecată Consi­liul Ju­deţean. În acest moment, Ope­ra din Constanţa are 140 de angajaţi (din 240, câţi fuses­e­ră până atunci), din care 10 sunt so­lişti. Între timp, Da­niela Vlădescu a cerut Minis­te­rului Culturii să preia instituţia. Kele­men Hunor şi-a dat acor­dul şi a susţinut acest transfer, dar demersul nu s-a finalizat încă. S-a mai în­tâm­plat ceva: bugetul Ope­rei din Con­stanţa este acordat de Guvern, dar e distribuit de Con­si­liul Jude­ţean, care este ordonator de cre­dite. În mo­men­tul în care Ni­cu­şor Con­stan­ti­nescu a închis Ope­ra din Con­stanţa (pe 15 iulie), banii pen­tru instituţie (30 de miliarde de lei vechi) au fost direcţionaţi către Fun­daţia Cultu­rală „Fantazio”, al cărei preşedinte este Cristian Zga­bercea. Dându-şi acordul pentru pre­luarea Operei, Ministerul Cultu­rii a cerut Consi­liului Judeţean îna­poi banii necheltuiţi, aşa că în acest mo­ment situaţia este încurcată. Teatrul nu mai apar­ţine nici de Consiliul Ju­deţean (decât pe hârtie), dar nici (în­că) Mini­st­e­rului Cul­tu­rii. De săptămâna trecută au intrat în şomaj cei 100 de angajaţi disponibilizaţi în vară. „Poate că am merita tratamentul ăsta, dacă Opera ar fi o instituţie fără spectatori, spune directoarea Daniela Vlădescu. Or, nu este deloc aşa. Opera din Co­n­stanţa avea o me­die de 300 de spectatori pe reprezentaţie, într-o sală cu 400 de locuri. Este principala in­sti­tuţie din judeţ care aduce spectatori plătitori, chiar dacă preţul biletului este mai mic decât în Bu­cu­reşti - în­tre 10 şi 25 de lei”.

Creştere de 600% la Opera din Braşov
La extrema cealaltă, cea a performanţei neîngrădite, se află Opera din Braşov. Directorul instituţiei, Cris­tian Mihăilescu, a reuşit, cu spri­jinul primarului George Scrip­caru, să nu disponibilizeze pe niciunul din cei 239 de angajaţi ai instituţiei. A fost solist al Operei Romå­ne pånă în 1992, cånd a dat concurs pentru postul de director al Tea­tru­lui Liric din Constanţa. A luat concursul, s-a mutat pe litoral, a transformat tea­trul liric în ceea ce este acum (Tea­trul de Operă „Oleg Da­novski”), a pres­tat, ca director, re­gi­zor şi solist timp de opt ani, a re­nunţat în plină glorie (din cauza unor presiuni politice) şi s-a mutat la Braşov (în septembrie 2000), unde a luat-o de la capăt. Despre Cris­tian Mihăilescu se spune că e regizorul pe care, dacă-l laşi vineri în sala de re­petiţii, cu faţa la scenă, luni îl gă­seşti tot acolo.
„Am preluat Teatrul Liric din 27 septembrie 2000 - spune Cristian Mi­hăi­lescu. În zece luni a devenit Ope­ra din Braşov. O mică obser­vaţie din care se poate vedea statistic dacă şi ce am realizat în cei 10 ani de când con­duc instituţia. În primele nouă luni înainte de veni­rea mea (1 ianua­rie-1 octombrie 2000), teatrul avu­sese în total 4.900 de spectatori. În primele nouă luni din 2010 sunt 30.000 de spectatori. E o creştere de 600%. Media de spectatori? Era, îna­inte de venirea mea, de 59 pe re­pre­zentaţie. Acum me­dia este de 350. Iar numărul lo­cu­rilor în sală este de 350”. Ca să ajun­gă la performanţa de a juca toate spectacolele cu sala plină, Cristian Mihăilescu a ţinut cont de trei criterii majore: valoarea profesională a colectivului, valoarea în sine a spectacolului şi comunica­rea. „Eu nu am ignorat niciodată suc­cesul, spu­ne el, ba chiar l-am ur­mă­rit. Suc­cesul e o componentă a va­lorii şi, mai devreme sau mai târziu, el apare. La Bach a venit după 200 de ani, e adevărat, dar asta s-a întâm­plat dintr-o desincronizare a informaţiei. De aceea, pentru mine, co­mu­­nicarea este vitală. Succesul este o valoare comunicată”.

Turismul meloman de operă
Strategia succesului e aplicată de directorul-regizor şi la nivelul spectacolelor: „Eu mi-am dat doctoratul în dramaturgie scenică. Ca să ai vi­ziune modernă nu e suficient s-o îmbraci pe Julieta în blugi. Pentru că se întâmplă ca personajul să spună ceva, iar muzica să spună altceva şi atunci se cheamă că cineva minte, şi anume regizorul care nu a putut să armonizeze viziunea sa cu mesajul compozitorului”. În Don Pasquale, de pildă, Cristian Mihăilescu a venit cu o idee „tangentă” la mitul lui Pyg­ma­lion şi al Galateei. În opera lui Donizetti, se ştie, este vorba de un bă­trân care toată viaţa a dorit să se în­soa­re, dar nu a reuşit pentru că era cu­surgiu. Ei, bine, în varianta scenică a lui Mihăilescu, Don Pasquale sfâr­şeşte prin a se îndrăgosti de o statuie. „Găselniţa”, perfect funcţio­na­­lă şi coerentă cultural, a atras aten­­ţia publicului meloman printr-un filmu­leţ de pe Youtube.
Consecinţa tuturor acestor „ma­ne­vre” scenice şi de marketing a fost aceea că spectacolele sale au devenit obiective turistice pentru mulţi me­lomani din ţară şi mai ales din străi­nătate. Care nu vin să vadă doar spec­tacolele, ci şi repetiţiile. Este ca­zul recent a nouă danezi care au ve­nit la „Don Pasquale” şi la repetiţiile de la „Faust”. Şi dacă tot au venit, au dat o fugă şi la Bucureşti, să vadă „Tra­via­ta” de la Opera Naţională, în mon­ta­rea sa (care a primit, în urmă cu 11 ani, la premieră, titlul de cel mai bun spectacol de operă din România).
Turismul meloman sau turismul de operă este, de departe, per­for­­man­­ţa cea mai spectaculoasă a lui Cris­tian Mihăilescu. Ea demon­strea­ză, pe nişa muzicală cea mai restrân­să posibil, că produsul cultural nu nu­mai că e vandabil, ci des­chide drum al­tor produse şi servicii. Căci, ve­nind în Braşov ca să schieze sau ca să ad­mi­re peisajul, câţiva străini au des­co­pe­rit spectacolele de operă. Sem­­na­lându-le în ţara de unde ve­neau, i-au convins şi pe alţii să vină. Iar aceştia au descoperit, ve­nind la Opera din Braşov, frumu­se­ţea oraşului.

Sursa: Saptamana Financiara