Partea nevăzută a marii manipulări din 27 octombrie este diferenţa dintre cifra oficială de 35.000 de manifestanţi (furnizată de Jandarmeria Capitalei şi preluată de toată presa) şi cifra reală de cel puţin 100.000 (prudenţi, liderii sindicali vehiculează numărul de 80.000, pentru că nu e contorizată prezenţa sindicatelor din Bucureşti).Cei care au şters din statistici această diferenţă au făcut-o cu un înalt profesionalism tehnic: dispariţia foilor de parcurs ale firmelor care au asigurat transportul, sute de autocare au fost oprite sau întoarse din drum, maşinile care s-au deplasat la Bucureşti n-au fost înregistrate de Poliţia rutieră (de fapt, cred că e vorba, ca şi la evazioniştii fiscali, de „contabilitate dublă”), etc. Cei care au impus această mistificare (îi putem numi metaforic „oamenii preşedintelui”) au ştiut de ce o fac: este o cifră istorică.

Niciodată, de la Revoluţia (aplicaţia!)din decembrie încoace nu s-au adunat atâtea forţe organizate pentru a-şi exprima revolta şi dezideratul fundamental „jos Guvernul”! Semnalul, fiind foarte vizibil, putea face pui. Oricum acest lucru se va întâmpla dar, până una-alta, naţiunea nu trebuie să afle că există o forţă care ar putea-o reprezenta, nu trebuie să ştie cât de mulţi au fost cei care au protestat.

Autorităţile guvernamentale n-au reuşit să-i oprească din drum. Au reuşit doar să blocheze, să întârzie, să „accidenteze” sau să întoarcă din drum câteva sute de mijloace de transport, din cele 3.200 care au pornit spre Bucureşti. Dar oamenii au urcat în trenuri ori şi-au continuat drumul cu autoturisme private. Pe lângă cei din CNSLR Frăţia, SANITAS, Alianţa Feroviară, Cartelul Alpha şi BNS etc. (pe care îi putem estima înmulţind cele aproximativ 3.000 de mijloace de transport ajunse la destinaţie cu o medie de 30 de persoane) s-au alăturat protestului vreo 3.800 de poliţişti, 2.000 de militari, 2.000 de salariaţi din penitenciare... La care s-au adăugat şi câţiva bucureşteni. Restul copleşitor al populaţiei n-a ieşit în stradă pentru că... ploua şi era frig.
Aşadar, planul A n-a reuşit. A rămas planul B, mult mai perfid şi mai exersat: cel al manipulării opiniei publice. Aceasta a avut şi ea cel puţin două componente: manipularea directă, prin mistificarea numărului de participanţi (35.000 în loc de 100.000) şi cea indirectă, prin televiziunile private. Dar nu prin „parteneriat” la vârf cu televiziunile (ar fi fost foarte costisitor), ci, probabil, direct, om la om, prin „pedagogie diferenţiată”. Altfel, nu ne putem explica următoarele:

1. S-au transmis numai prim-planuri sau planuri generale filmate la „firul ierbii”. Nu s-au difuzat planuri generale, filmate de la înălţime. Suntem deja obişnuiţi că atunci când vrei ca un grup mic să pară mare, nu dai planuri generale. Or, aici, situaţia era invers. Chiar dacă ar fi fost doar 35.000 de manifestanţi, tot era o mulţime imensă, faţă de tot ce a fost până acum în România în ultimii 20 de ani. O imagine de ansamblu ar fi impresionat. Realitatea Tv, de exemplu, a avut elicopter. Câte imagini ţineţi minte să se fi transmis pe post cu grosul coloanei de manifestanţi sau cu cei adunaţi în Piaţa Victoriei? Pe de altă parte, demonstranţii s-au deplasat de la Piaţa Victoriei la Piaţa Constituţiei pe Bulevardul Magheru, pe toate benzile. Era, practic, un puhoi desfăşurat pe o distanţă de 5 km. Iar când primii manifestanţi au ajuns în faţa Palatului Parlamentului, din Piaţa Victoriei încă nu plecaseră ultimii. Câte imagini ţineţi minte să fi văzut (la oricare dintre televiziuni) care să ilustreze profesional acest fapt? Imaginile ar fi fost impresionante. Să fi dispărut brusc profesionalismul aoperatorilor? Sau au vrut să transmită altceva?

2. Nicio televiziune nu a meţionat faptul că, pentru prima dată în istoria sindicatelor, în Piaţa Victoriei s-au aruncat manifeste din elicoptere (închiriate de sindicate). Chiar n-a observat nimeni?

3. Cea mai mare parte a imaginilor de la manifestaţie erau mute. Vorbeau nişte persoane în studiou, iar în stânga sau în dreapta ecranului se vedeau imaginile respective. Dar ce anume scandau sau huiduiau oamenii, sau discursurile liderilor nu s-au prea văzut sau auzit.
În concluzie, prin ecranul televizorului nu s-a transmis nicio emoţie, nicio vibraţie. Doar comentariile invitaţilor din studiouri. Deşi, chiar şi cu 35.000 de participanţi, mitingul din 27 octombrie rămâne cel mai mare de până acum. Problema e că n-au fost 35.000! Au fost peste 80.000! Liderii federaţiilor şi alianţelor sindicale ar trebui s` realizeze importanţa reconstituirii numărului real, mai ales că o pot deduce chiar din eforturile autorităţilor de a-l ascunde. Iar motivul pentru care „oamenii preşedintelui” nu vor să se ştie câţi demonstranţi au fost, pe 27 octombrie în Bucureşti, este unul singur: teama. TEAMA DE UNIRE! După zeci de ani de dezbinare întreţinută, mitingul din 27 octombrie a fost unul dintre puţinele semnale coerente şi puternice că UNIREA este posibilă. Iar cercul puterii ştie foarte bine că fără unire nimic nu e posibil.

P.S. Pe 28 octombrie conducerea SANITAS a trimis membrilor federaţiei o emoţionantă scrisoare de mulţumire pentru sacrificiul şi efortul impresionant al participării la demonstraţia de protest din 27 octombrie: