Boierul C.A. Rosetti, liderul “bagabonţilor”

Unul dintre marii pionieri ai publicităţii în România (poate cel mai mare) a fost liberalul radical C.A. Rosetti. Detestat de Eminescu, Alecsandri şi Caragiale, dar iubit de populaţie, inteligent, cult, sensibil şi cu un curaj nebunesc, C.A. Rosetti şi-a asumat cele mai riscante idei şi fapte ale veacului său, cu o dezinvoltură care-l făcea, uneori, să pară superficial. Nu era deloc aşa, însă avea o fire histrionică, iubitoare de spectacol. Boier fără ifose boiereşti (era fiul spătarului Alexandru şi descendent al domnitorului Antonie Vodă Ruset), în 1833 tânărul praporgic (sublocotenent) Rosetti, călare pe o saca şi însoţit de un alai pestriţ de zarzavagii şi “bagabonţi” ai mahalalelor, făcea show-uri pamfletar-satirice în faţa palatului domnesc, supărându-l pe Vodă.

Acesta îl exilează la batalionul din Giurgiu, de unde tânărul zvăpăiat, plictisit de moarte, demisionează în 1836. Îl regăsim în 1842 ca şef al Poliţiei din Piteşti, iar în anul următor preşedinte al Tribunalului Comercial Bucureşti. În acelaşi an, împreună cu un grup de “bonjurişti” înfiinţează conjuraţia masonică “Frăţia”, iar în 1845, după ce devine proprietar al unei tipografii şi al unei librării, începe să propage intens ideile revoluţiei ce avea să fie peste trei ani. Iar în 1848, cu exaltarea şi puterea de convingere a unui misionar, reuşeşte să “îmbolnăvească” de idealism sufletele îngheţate ale negustorilor, care-i devin căuzaşi. Mai mult, îi convinge să “sponsorizeze” revoluţia cu bani pentru arme, la simpla rostire a parolei: “Daţi aducătorului un ghiudem şi doi cârnaţi”. Este prins şi arestat de poliţia lui Gheorghe Bibescu iar după două zile (paradox al destinului) ajunge prefect al Poliţiei Capitalei. După înfrângerea de la Dealul Spirii este arestat împreună cu ceilalţi revoluţionari români şi închis pe o temniţă plutitoare turcească (ghimie). Reuşeşte să evadeze, fuge la Paris, de unde revine în 1857, când încetează interdicţia de revenire în ţară a revoluţionarilor. Este întâmpinat triumfal de corporaţiile negustoreşti şi de populaţie.

Starostele coropcarilor, primul copywriter

În acelaşi an, la 9 august, tipărea “Românul”, primul ziar modern al României, căruia C.A. Rosetti îi va rămâne fidel până la sfârşitul vieţii. La 15 septembrie 1858, la iniţiativa marchitanilor (coropcari, negustori de mărunţişuri), este ales prim staroste al negustorilor bucureşteni.
Contribuţia colosală a lui C.A. Rosetti, în dezvoltarea publicităţii, până aproape de standardele contemporane, ar putea trece neobservată dacă nu focalizăm analiza asupra câtorva detalii, care-l recomandă ca primul copywriter şi chiar primul art director din istoria publicităţii româneşti. Să luăm următorul exemplu. Din presa vremii aflăm că ţările române erau invadate, la începutul secolului al XIX-lea, de vinuri franţuzeşti, italiene, greceşti, spaniole, ungureşti etc., “de cea mai bună cualitate” îmbuteliate în sticle. Asta în condiţiile în care producţia autohtonă de vinuri era mai mult decât considerabilă. Diferenţa era că vinurile româneşti se vindeau “vărsate”, cu vadra şi ocaua. C.A. Rosetti găsea întotdeauna soluţii adecvate de marketing, pe de o parte, şi de text publicitar pe de altă parte, pentru ambele categorii de comercianţi. Astfel, pentru promovarea vinurilor de import (pe care el însuşi le vindea), a compus şi publicat următorul text: “Se chezăşuieşte adevărata şi buna calitate acestor vinuri. Vechimea lor este de la 1849 (anul ce a produs vinurile cele mai bune) şi aceasta se poate constata cu vinul Chateau Gruand după dopul de plută ce poartă în capătul dinlăuntrul sticlei data 1849. Se afirmă că aceste vinuri costă chiar în Paris 7 sau 8 franci. Cauza că acest stabiliment le poate da cu aceste preţuri este că nu le-a luat prin comisionari ci de-a dreptul din pimniţele cele mai renumite. Cunoscătorii n-au decât a le încerca spre a aşeza pentru totdeauna reputăşia acestor vinuri (...). La zece butilci se dă una fără plată”. Este primul “bonus” consemnat în analele strategiei autohtone de promovare.

Duelul reclamelor

Exasperaţi, vânzătorii cu vadra şi ocaua de vinuri autohtone contraatacă. Astfel, Pandele Mihailidis, negustor de vinuri de Drăgăşani, Dealu Mare, Odobeşti etc., publică în “Trompeta Carpaţilor” din august 1875, un anunţ aluziv, iritat şi trufaş, în care spunea că produsele sale “stau la concurenţă atât la preţuri cât şi la calitate cu ori cari vinuri puse în Butilci din ţară cu multe etichete a diferite personaje”. Iar asociaţia “Fraţii Lazăr & P. Antoniu” ofereau vinuri “la preţuri moderate şi fără etichetă”. Fin cunoscător al psihologiei cumpărătorului, C.A. Rosetti ripostează “zdrobitor”, pozând levantin în victimă a concurenţei: “Practica ne arată că aveau dreptate cei care ziceau că la noi comerciantul care aduce lucruri bune, nu poate decât păgubi. Voind dar a ne desface d’aceste vinuri, otărârăm a le vinde cu preţul ce ne costă a lor cumpărare la faţa locului, perzând cheltuielile transportului, plata vamei ş‘a acsizei, dobânda banilor ş.c.l. Aceste preţuri, cu bani gata sunt cele următoare: Bordeaux, Chateau Lafite - în loc de 31-20, numai 20-10...” etc.
Ca să încheiem evocarea acestui personaj fascinant, idealist şi pozitiv în acelaşi timp, combatant şi gânditor, artizan şi protagonist al Revoluţiei de la 1848, al Unirii, al “monstruoasei coaliţii” (care l-a instaurat rege pe Carol I), şi al Războiului de Independenţă, prieten la Brătienilor şi adversar al Coroanei (a fost republican toată viaţa), spirit mercantil şi mare patriot, histrionic şi profund, exaltat şi strateg de clasă, ar mai fi de adăugat, la cele de mai sus, câteva cuvinte extrase din Jurnalul său: „Lasă-mă, Doamne, să-mi împlinesc misia ce simt că mi-ai dat. Lasă-mă să pun în lucrare puterea, creaţia ce simt în mine. Luminează-mă tu şi voi fi vrednic de tine, de mama ce m-a născut".
C. A Rosetti a murit în 1885, la vârsta de 69 de ani, lăsând în urmă o datorie de 40.000 de lei, pricinuită de tipografie şi de ziarul pe care atât la iubit: “Românul”.

Autor: Miron Manega