Cred că nevoia neîmplinită a poporului român de identitate a început să se manifeste. Este o nevoie fantastică şi autentică. Prăpastia între clasa politică, intelectualitate şi popor este din ce în ce mai mare şi mai vizibilă, nu mai poate fi mascată. Pentru că această clasă politică (impropriu numită aşa) este o oligarhie a securiştilor. Oligarhia înseamnă “cei puţini”, nu e sinonim cu „aristo", care înseamnă „cei buni". Este o adunătură umană, este statul de tip mafiot care, în partea asta, are altă căpuşă, intelectualitatea cosmopolită. Cordonul ombilical cu poporul este rupt. Între popor şi ăştia există o populaţie, care circulă asemenea oamenilor decerebraţi. Sunt oameni cu fulare, cu pungi electorale. Pe ăia îi dau tot timpul la televizor.

Eu nu am rate la bănci şi nu nu trăiesc în leasing. Pentru că, uite, în loc să-ţi iubeşti nevasta, stai cu gândul la contul din bancă, la rate. Te transformă în sclav. Eu am trăit toată viaţa într-o garsonieră. Pe urmă am reuşit, căsătorindu-mă, să vând garsoniera şi să trecem la două camere. Asta îmi asigură confortul minim de a mă gândi la problemele reale, nu la cele inventate. De exemplu la ceea ce numea Eliade „teroarea istoriei". Noi am avut timp decât să iubim. Tragic, în goană, hăituiţi şi, culmea, ni s-a aşezat o iubire foarte senină în suflet. E patologic. De pildă, raportul dintre Ileana Consânzeana şi Făt-Frumos nu e de tip freudian. La noi, Freud este senin. Deci una este în realitate şi alta este în idealitate. Orwell era romantic. Orwell este Arici-Pogonici, pe lângă memorialistica ce include Fenomenul Piteşti sau Aiudul. El e un talent, dar nu ştia multe. Aici, în România, era pus falusul pe post de cruce, erau „împărtăşiţi" deţinuţii cu fecale... Trebuie să ai acces la memorie, ca să ştii cine eşti. Şi atunci vei avea o demnitate şi o forţă deosebită. Până atunci n-ai, nu ştii cine eşti. Nouă ni s-a tăiat accesul către noi înşine.

E nevoie de creieraşul şi de Dumnezeul fiecăruia pentru ca asocierile să fie făcute cât mai rapid. Ai nevoie de modele. Ăştia au ascuns toate modelele. Dar când tu o să vezi că eşti sărac lipit pământului şi că tovarăşii ăştia intelectuali îşi bat joc de Eminescu, de Noica şi de Mircea Vulcănescu, dacă ai un pic de sânge tare şi crezi în Dumnezeu, o să-ţi apară nişte luminiţe în faţă. Şi atunci te întăreşti. Tinerii nu trebuie să se mai lase legănaţi, pentru că astăzi nu le dă nimeni nicio pernă, niciun model. Ei trebuie doar atât, să se considere fii ai lui Dumnezeu.