| Cu protestul Cristinei Anghel se solidarizează 60.000 de oameni |
|
| Joi, 21 Octombrie 2010 21:28 | |||
|
La începutul romanului său „Pentru cine bat clopotele”, Ernest Hemingway a aşezat un motto tulburător, extras din opera scriitorului britanic John Donne (1572-1631): „Niciun om pe lume nu-i doar un ostrov stingher şi de sine stătător, fiecare om este o bucată din continent, o particică din întreg; dacă marea îi smulge o pietricică, Europa e împuţinată, aşa cum ar fi orice bucată de pământ sau moşia ta ori a prietenilor tăi; moartea oricărui om mă vatămă şi pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. Şi de aceea niciodată să nu întrebi pentru cine bat clopotele; pentru tine bat". În sensul mesajului de mai sus, s-a întâmplat, în cursul zilei de ieri, un fapt interesant ce pare a ilustra un început de maturizare sindicală şi de morală socială. Printr-un comunicat remis ieri spre publicare, Alianţa Naţionlă Sindicală Feroviară, împreună cu Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR (în total 60.000 de oameni) se solidarizează cu gestul ferm al învăţătoarei Cristina Anghel de a declara greva foamei pentru un principiu major. Învăţătoarea nu face parte, evident, din sindicatul feroviarilor, nici din cel al Uniunii Sindicatelor din reţeaua spitalelor CFR. Acestea au înţeles însă un lucru esenţial: că problema Cristinei Anghel este şi problema lor şi că această problemă nu se referă la propriul portofel şi la statul de plată, ci la întreaga existenţă socială, devenită incoerentă la modul cel mai alarmant. Au mai înţeles, din gestul curajoasei învăţătoare, că trebuie, la un moment dat, să te opui minciunii şi imposturii cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii. Comunicatul sindicatelor amintite reprezintă o atitudine de principiu şi de înaltă ţinută morală, demnă de tot respectul. Avem însă o nedumerire: de ce nu s-or fi raliat şi sindicatele din federaţia SANITAS la acest protest? De ce numai Spitalele CFR când, se ştie, acestea sunt afiliate şi la SANITAS? O fi aşteptând federaţia vreun act de clemenţă din partea Guvernului? Or avea vreo înţelegere? Sau, pur şi simplu, este vorba de o crasă lipsă de viziune, ca să nu spunem mai mult?!... În orice caz, comunicatul de solidaritate cu învăţătoarea Cristina Anghel, al sindicatelor amintite, este un apel emoţionant la statutul de om... (Miron Manega) SOLIDARITATE CU ÎNVĂŢĂTOAREA CRISTINA ANGHEL! Alianţa Naţionlă Sindicală Feroviară, împreună cu Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR se solidarizează cu gestul ferm al învăţătoarei Cristina Anghel din Caracal, care a declarat greva foamei împotriva minciunii electorale şi guvernamentale, ale cărei victime suntem cu toţii. Vrem ca învăţătoarea Cristina Anghel să trăiască! Dacă va muri, vom purta o mare parte din vină, fie şi pentru faptul că am tăcut timp de 20 de ani, deşi aveam toate motivele să n-o facem. Nu va fi moartea naturală sau accidentală a unui ins, pentru că toţi murim, mai devreme sau mai târziu. Nu! Moartea Cristinei Anghel, fără nicio reacţie din partea opiniei publice, va fi moartea definitivă a demnităţii noastre, a tuturor. Nu avem dreptul moral de a o lăsa să moară. De aceea, acest guvern trebuie să plece! Noi, Alianţa Naţionlă Sindicală Feroviară, împreună cu Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, refuzăm să consimţim la complicitate prin tăcere. Protestăm ferm şi cerem Guvernului României să-şi respecte promisiunile sau să plece! Sindicatele nu sunt simple organizaţii primitive, care nu luptă decât pentru nevoi salariale. Sindicatele sunt, sau ar trebui să fie, comunităţi de fiinţe umane demne, pentru care viaţa sau moartea aproapelui sunt la fel de importante ca propria viaţă. Sursa: Certitudinea
|
|||
| Ultima actualizare în Vineri, 22 Octombrie 2010 14:48 |









