“Când sunt pe scenă, sunt numai eu cu mine şi cu Dumnezeu - se spovedeşte Zoia Alecu. E o stare de graţie. Rup o fărâmă din mine şi o dau la fiecare. E ca atunci când un cablu plin de curent se rupe brusc şi începe să împrăştie flash-uri de lumină şi energie.

Arunc asftel de cabluri înspre spectatori şi ei toţi înspre mine. E un transfer cu un consum mare, dar care mă bucură nespus.”

Fără microfon şi fără acompaniament

Avea 20 de ani când, într-o zi, s-a trezit dialogând cu Maria Tănase în Parcul “Groapa Leilor” de pe Kiseleff:
“Ştiai tu, Mărie
Că roua e vie
Că-n zori face ouă
Şi ies pui de rouă?
Şi ăşti stropi de pui
Ce umblă hai-hui
Prin iarba lor mamă
De soare li-e teamă
De ziua fierbinte
Când puiul o simte
Alunecă-n moarte
Că mâine-i departe
«De-ar fi dimineaţă,
Zicea pui de strop,
Ar fi altă viaţă
Acum mă îngrop
Ş-aşa ud şi mic
Şi-mi vine să ţip,
Că sunt incolor
Că nu cresc un pic
Şi trebuie să mor.»”
Aşa a apărut “Ouă de rouă”, una dintre cele mai tulburătoare piese ale Zoiei Alecu. Iar acum, ori de câte ori se duce să aprindă lumânări pentru cei duşi dintre noi, Zoia aprinde lumină şi pentru “pasărea măiastră” a folclorului românesc. “Am crescut cu vinilurile Mariei Tănase – spune ea. Am citit tot ce s-a publicat şi am ascultat tot ce s-a editat ca album vreodată, am văzut-o la TV (deşi diva avea oroare de imprimări şi mimă, tot ce cânta trebuia să fie live). De la Maria Tănase am “moştenit” chestia asta cu cântatul live şi fără microfon. A cântat cu cel mai bun taraf de la vremea respectivă şi, să nu uităm, ea l-a năşit muzical, l-a validat, pe Fărâmiţă Lambru. A fost o artistă uriaşă, cu talent şi har artistic, a fost Edith Piaf a României, cu acelaşi impact asupra publicului”.

Deşi Zoia era pe atunci doar o copilă, păstrează în memorie înmormântarea Mariei Tănase. Ceea ce a impresionat-o profund este faptul că tot Bucureştiul ieşise în stradă, mai ceva ca la funerariile unui preşedinte de stat. De altfel, Zoia Alecu se numără printre puţinii artişti care se încumetă să cânte – şi o face magistral – o piesă de referinţă a Mariei Tănase: “Frică mi-e că mor ca mâine” (pe care o cântă de obicei fără microfon şi fără acompaniament, aşezată jos, pe scenă).

Întoarcerea la folk

Zoia Alecu s-a născut în Bucureşti, într-o zi de ianuarie, respectiv 10. A studiat timp de 4 ani vioara la Liceul de muzică “George Enescu”, unde a cunoscut-o pe Crina Mardare, alături de care va cânta mai târziu. Renunţă la vioară, face liceul teoretic (întâi “Mihail Sadoveanu”, apoi “Lazăr”) şi, în 1973 îşi începe cariera artistică la cenaclul “Viaţa studenţească şi amfiteatrul artelor” şi la cenaclul “Flacăra”, invitată fiind de Doru Stănculescu. Compune timp de 3 ani muzică de scenă pentru Teatrul Nottara. Susţine concerte în Club A şi Club Z şi cântă în deschiderea concertelor unor formaţii consacrate, precum: Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica, Basorelief, Compact, etc. În 1982 intră, pentru 6 luni, în grupul Catharsis. Cântă folk până în 1986. În acel an, compune şi interpretează muzică pentru Circul de Stat din Bucureşti. Schimbă macazul şi trece la rock, ca membră a grupului Sfinx, transformat în anii ‘90 în Sfinx Experience. În paralel, în perioada 1988 – 1989, împreună cu Crina Mardare, cântă în duetul Stereo. Până în 1997, trupa are turnee în Europa, îndeosebi în ţările nordice, după care revine în ţară unde susţine concerte până la destrămarea acesteia, în 2005. Pentru Zoia, acest lucru înseamnă revenirea la folk.

Zoia nu mai vrea
A început să scrie versuri la 9 ani, să compună la şaisprezece, când şi-a cumpărat prima chitară chiar cu banii primiţi pe sângele ei (era donator de sânge) să cânte la şaptesprezece. “Anotimpul nebunilor” şi “Orbii” formează, împreună cu “Ouă de rouă” cele 3 piese ale ei de început, scrise la 16, 17 şi, respectiv, la 20 de ani.
Cele două albume de autor, “Vino aici” (februarie 2007) şi “Cărări de maci” (februarie 2009), fiecare cu câte 10 piese, ambele editate la casa de producţie a lui Ovidiu Komornyk, OVO Music, reunesc într-un melanj perfect piese noi şi vechi ale artistei (inclusiv “Ouă de rouă”). Referitor la următorul album, pe care se vor afla “Anotimpul nebunilor” şi “Orbii”, s-a hotărât să nu-l mai scoată la doi ani, deşi are material şi-l poate avea gata până în februarie 2011. Pur şi simplu nu vrea. Consideră că cel de-al doilea album încă nu este suficient de cunoscut de public, fiind zone în care nu a ajuns.

“Oamenii fug de tine dacă te văd trist şi înfrânt”

Pe Zoia nu ai cum să nu o placi. Este tot timpul veselă şi pusă pe şotii. Toată fiinţa ei râde. Ne explică filozofia ei de viaţă: “Nu pot lăsa ca stările mele urâte sau triste să năvălească asupra oamenilor. Sunt oameni care au probleme mai mari. Nu este deloc frumos să pui pe umerii altora necazurile tale. Şi eu chiar cred că iţi atragi o forţă de care chiar ai nevoie când eşti cu energia la un nivel scăzut. În clipa când iţi permiţi să fii jos, te duci şi mai jos. Oamenii fug de tine dacă te văd trist şi înfrânt. Toţi fug de ciufuţi. Au acel instinct de conservare. Se feresc de ceva ce e mai negru decât sufletul lor. Oamenii, când vin în jurul tău, rămân lângă tine să ia şi ei o mică parte din ceea ce ai să dai. Aşa suntem contruiţi: să primim energie, lumină, dragoste. Nu-mi permit să fiu necăjită mai mult de câteva ore. Şi-mi repet la nesfârşit că totul e bine şi că trece. Şi, dacă reuşeşti să te faci util, nu mai ai dreptul să-ţi plângi de milă”.
O altă mare bucurie a artistei este familia: Ioan, băiatul ei, şi soţia acestuia, Simona, despre care Zoia nu vorbeşte niciodată ca de o noră. Ea întotdeauna spune: “copiii mei”, “îmi vin copiii”, “mă duc la copii”. Anul acesta, bucuria Zoiei se va amplifica. Copiii ei vor avea un copil. Vă vine să credeţi? Zoia va fi bunică, lucru care o face pur şi simplu fericită.

“Lumea s-a săturat de muzica fără mesaj”

În ultima vreme, mai ales în ultimii 2-3 ani, lumea a început să se reîntoarcă la folk. Am întrebat-o pe Zoia care este părerea ei cu privire la ce se întâmplă în acest moment în acestă zonă.
“Lumea s-a săturat de muzica fără mesaj, de făcături, de minciuni, de falsuri. Scena este un loc sacru. Dacă nu respecţi asta, e ca şi când ai fluiera în biserică. Mai ales de când CNA-ul a hotărât să se scrie “playback” sau “live” la orice transmisiune a unei prestaţii artistice, lumea s-a dumirit şi alege neghina: «ăsta are valoare, a transpirat, poate a mai falsat, dar mi-a transmis ceva, o stare…». Publicul nu vine să fie minţit”.
Zoia Alecu şi-a păstrat tinereţea vocii, trupului, minţii şi a spiritului. Este la fel de tânără şi nonconformistă ca la 20 de ani. Şi, odată ce îi auzi vocea puternică, expresivă, cu un timbru aparte, nu o mai poţi uita.

Autor: Magda Brebenel